Am vrut mult să traduc câteva citate din "Where She Went" (Dacă aş rămâne #2) de Gayle Forman, ca să vă conving încă o dată cât de amazing e Adam..şi nu numai.. Să nu vă aşteptaţi de acum la nu ştiu ce traducere grozavă făcută la ora asta, dar e una făcută din suflet!
“Deci, aşa am ajuns? Ăsta e cine am devenit? Sunt o
contradicţie ambulantă. Sunt încojurat de oameni şi mă simt singur. Pretind că
îmi doresc cu ardoare puţină normalitate, dar acum că am parte de asta, e ca şi
cum nu aş şti ce să fac cu ea, nu mai
ştiu cum e să fii un om normal.”
“Primul meu impuls nu e să o apuc sau să o sărut sau să ţip
la ea. Îmi doresc doar să îi ating obrazul, încă îmbujorat de la spectacolul
din seara asta. Vreau să tai spaţiul care ne separă, măsurat în paşi – nu mile,
nu continente, nu ani – şi să duc un deget tocit către faţa ei. Vreau să o
ating ca să mă asigur că e ea cu adevărat, nu unul dintre acele vise frecvente pe
care le-am tot avut de când a plecat, şi în care o regăseam clară ca lumina
zilei, eram gata să o sărut sau să o iau cu mine, şi din care mă trezeam lipsit
de posibilitatea de a ajunge la Mia.”
„Deoarece subit îmi doresc să îi ascult oasele pocnind.
Vreau să simt catifelarea pe care trupul ei o oferă, să îi aud suspinele atunci
când şoldul meu se va izbi în al ei. Vreau să o las brusc pe spate până ce
gâtul ei va fi expus. Vreau să îmi plimb palmele prin părul ei până ce
respiraţia îi va deveni tot mai greoaie. (...) Şi apoi vreau să îi iau buzele
în gura mea, să o devorez vie, să îi transmit toate lucrurile pe care ea nu le
poate înţelege.”
“ – Nu e nici asta. Doar că mă simt..lipsită de apărare. E ca
şi când, nu ştiu, lumea mi se pare aşa mare şi noi suntem expuşi ei. E ca şi cum nu
ai un loc în ea când nu ai un cămin.
- Locul tău e chiar
aici, i-am şoptit, întinzând-o pe jos şi strângând-o în braţe.
S-a cuibărit în mine.
- Ştiu, a oftat.”
“- Deci haide să-ţi auzim o altă frică iraţională.
Mia a suspinat adânc
şi s-a tras în braţele mele, ca şi cum voia să îşi îngroape corpul într-al meu.
- Mi-e teamă să nu te pierd,
a spus pe un ton scăzut.”
“ – Să renunţi nu e greu. Să decizi că trebuie să renunţi e
greu. O dată ce ai făcut acest salt mental, restul e uşor.
- Serios? Aşa ai
renunţat şi la mine?”
“Dar aş face-o din nou. Ştiu asta acum. Aş face iar acea
promisiune de o sută de ori chiar dacă asta ar însemna să o pierd de o sută de
ori, dacă apoi aş auzi-o iar cântând ca aseară sau aş vedea-o în lumina
dimineţii. Sau chiar şi fără astea. Doar să ştiu că e undeva în lume. Că trăieşte.”
“- Dacă asta îţi aduce vreo alinare, după un timp, când
alegerea mea nu mai părea necesară, când părea extrem de greşită, tot ce mi-a
rămas a fost magnitudinea greşelii mele, a dorului de tine. Şi am fost nevoită
să te văd doar de la distanţă, să observ cum îţi îndeplineşti visele şi
trăieşti ceea ce părea o viaţă perfectă.”
“ Toată iritarea mea s-a stins.
- Fraiero, i-am fredonat uşor, sărutând-o pe frunte. Tu nu mă
împarţi cu nimeni. Eu sunt al tău.”
“Şi buzele noastre. Nu există destulă viaţă, destul timp,
pentru anii pierduţi pe care buzele noastre încearcă să-i recupereze în timp ce
se regăsesc unele pe celelalte.”
V-am atras sau nu atenţia asupra cărţii? :D
0 gânduri:
Trimiteți un comentariu
Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!