luni, martie 05, 2012

The magic of words... by you (67)

Oanaaa. ne-a trimis citate din "Povestea târfelor mele triste" de Gabriel Garcia Marques. Nu am mai auzit de carte, însă citatele sunt superbe, așa că am de când să cumpar curând această carte pentru că m-a făcut curioasă. Îți mulțumim, Oanaaa.

“Nu trebuie s-o spun, fiindcă se vede de la o poştă: sunt urât, timid şi anacronic. Însă muncindu-mă atâta să nu fiu aşa, am ajuns să simulez tocmai contrariul. Până în ziua de astăzi, când m-am hotărât să povestesc cum sunt, din proprie voinţă şi nesilit de nimeni, chiar de-ar fi numai ca să-mi uşurez cugetul.”

“Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi. Cam pe la douăzeci de ani, am început să ţin un catastif cu numele, vârsta, locul şi câteva însemnări privitoare la împrejurările şi la felul în care se petrece totul. Până la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece
femei cu care o făcusem cel puţin o dată.”

“Am încetat să mai notez când trupul nu mai răzbea cu atâtea şi puteam ţine socoteala fără catastif. Îmi aveam propria etică. Niciodată n-am făcut amor în grup ori în locuri publice, nici n-am împărtăşit secrete şi nici n-am povestit vreo aventură a trupului sau a sufletului, căci de tânăr am luat aminte că nici una nu rămâne nepedepsită.”

“N-am avut niciodată prieteni la cataramă, şi puţinii care s-au apropiat de mine sunt acum la New York. Vreau să spun că sunt morţi, căci acolo presupun eu că se duc sufletele rătăcitoare ca să nu se confrunte cu adevărul vieţii lor trecute.”

“Furtunoasele petreceri prin care îmi luam adio de la viaţa de burlac făcute în Cartierul Chinezesc erau exact opusul celor apăsătoare de la Club. Contrast care mie mi-a fost util pentru a afla care din cele două lumi era, în realitate, a mea, şi mi-am făcut iluzia că erau amândouă, dar fiecare la orele ei, fiindcă din oricare din ele

vedeam cum se îndepărtează cealaltă, cu gemetele sfâşietoare cu care se despart două vapoare în largul mării.”

“Pentru prima oară în lunga mea viaţă, m-am simţit în stare să omor pe cineva. M-am întors acasă chinuit de drăcuşorul care ne suflă la ureche răspunsurile zdrobitoare pe care nu le-am dat la timp şi nici lectura, nici muzica nu mi-au domolit furia.”

“Chinuit de dragoste, am pus să se repare ravagiile furtunii şi am profitat să mai fac multe alte cârpeli pe care le tot amânam de ani de zile, din lipsă de bani sau din lene. Am reorganizat biblioteca, în ordinea în care citisem cărţile. La sfârşit, am desfiinţat pianola, fiind o relicvă de demult cu cele peste o sută de tuburi ale sale, şi am cumpărat un pick-up vechi, dar mai bun decât al meu, cu difuzoare de înaltă fidelitate care au făcut casa şi mai spaţioasă. Aproape că m-am ruinat, dar m-am simţit răsplătit cu prisosinţă de miracolul de a mai fi în viaţă la vârsta mea.”

“Aşa am aflat în ce hal mă afectase suferinţa. Nu mă recunoşteam pe mine însumi, copleşit de durerea aceea de adolescent. N-am mai ieşit din casă, pentru ca nu cumva să pierd vreun telefon. Scriam fără să-l mai închid şi la primul sunet mă repezeam să răspund, crezând că ar putea fi Rosa Cabarcas. Mă întrerupeam necontenit din treburi ca s-o sun şi am stăruit zile întregi până am înţeles că era un telefon fără suflet.”

“Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o copilă adormită ar putea provoca asemenea ravagii în viaţa unui bărbat. Am fugit de la fabrică fără să-mi iau la revedere şi fără să mă gândesc măcar dacă vreuna dintre fecioarele acelea de purgatoriu era, în sfârşit, cea căutată. Când am plecat de acolo, singurul sentiment care îmi rămânea pe lume era dorinţa de a plânge.”

“Era cu neputinţă să nu-mi deschid inima, aşa că i-am povestit toată istoria care îmi pârjolea măruntaiele, de la primul telefon dat Rosei Cabarcas, în ajunul zilei când am împlinit nouăzeci de ani, până la noaptea tragică în care am făcut zob odaia şi nu m-am mai întors.”

“Mă perpeleam de atâtea îndoieli, când o secretară m-a invitat s-o urmez prin aceeaşi uşă din fund până la un birou mic, cu o bibliotecă lungă, înţesată cu volume groase. Un beduin uriaş se ridică de la masa de scris din spate şi-mi strânse mâna, tutuindu-mă cu o efuziune de prieten de o viaţă. Am fost colegi de liceu, mi-a zis, în
chip de salut. Mi-a fost uşor să mi-l aduc aminte: era cel mai bun fotbalist din şcoală şi un adevărat campion la primele noastre bordeluri. Nu-l mai întâlnisem de cine ştie când şi m-a văzut, pesemne, atât de rablagit, că m-a confundat cu un coleg din copilărie.”

6 comentarii:

  1. wow, cartea pare foarte interesanta, si citatele sunt foarte faine; nu am mai auzit de carte, dar titlul, autorul si citatele m-ar convinge sa o cumpar , intr-o zi!

    RăspundețiȘtergere
  2. imi place autorul;;)
    sigur voi citi candva si aceasta carte:)

    RăspundețiȘtergere
  3. E foarte tare cartea, am citit-o acum cativa ani, pot sa va spun ca nu e ceea ce pare dupa titlu, are o mare incarcatura emotionanta si e o lectie de viata, ca toate cartile lui Gabriel Garcia Marquez, de altfel.

    RăspundețiȘtergere
  4. citatele sunt dragute si numele e amuzant :)) sper ca o voi citi si eu o data

    RăspundețiȘtergere
  5. ioana alexandra6 martie 2012, 19:13

    de autor am auzit, dar de carte nu. citatele imi plac si cu siguranta o sa o caut si eu sa o citesc

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am auzit de carte , nu am citit-o ( logic ) dar pare suuuuuuper interesanta . Chiar ar trebui sa ma interesez de ea .

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!