joi, iulie 07, 2011

"Zînele punkiste din New York" de Martin Millar - Recenzie

Cartea a fost publicată la Editura Tritonic şi poate fi comandată AICI.
    Oamenii care credeau în lucruri imposibile, precum monştrii de sub pat, zâne simpatice, spiriduşi zburdalnici, se spunea că sunt ori copii, ori nebuni. Eu, trecând de mult de perioada când puteam visa fără reţineri, cred că lumea mă consideră drept o nebună, dar oricât de mult vor ei să mă prosteasca, eu ştiu că defapt nu mi-am lăsat copilul din mine să moară, de aceea sunt naivă ca unul.
    Îmi displace ca unii dintre ei să creadă că sunt într-o categorie, iar ceilalţi în alta; misterul este pretutindeni în jur, şi fără ajutorul meu. Întotdeauna am lăsat oamenii să aleagă ceea ce vor să creadă. Însă într-un lucru trebuie să îmi dea cu toţii dreptate: sunt foarte invidioşi pe copii visători sau pe nebunii naivi, deoarece ei pot cu uşurinţă să treacă peste toate clipele grele din viaţă.
    Martin Millar face parte dintr-o categorie mai specială. Nu pot spune că e copil, deşi sunt sigură că unul ar putea visa la o astfel de poveste, însă ar reuşi cu siguranţă să o uite a doua zi, fiind ocupat cu un alt vis... nu zic ca e nebun, deşi mulţi sunt închişi într-un azil de genul doar pentru că recunosc că văd tot felul de drăgovenii inexplicabile altora, dar lor atât de evidente. 
    Martin Millar face parte dintre o categorie combinată între cele două. Este un visător genial (stiţi cum se spune, genialitatea cu nebunia merg mână în mână). A reusit să creeze o lume de vis, o lume care majoritatea a uitat-o de când era un copil. O lume a zânelor. Genialitatea intra în scenă atunci când din zânele gingaşe, cu aripioare fluturând delicat în spate, cu veştminte vaporoase şi pastelate; devin nişte zâne moderne cărora le place să-şi vopsească părul, să bea whisky, să mănânce ciuperci vrăjite, să cânte la vioară şi să se ia la bătaie cu alte zâne.
    Povestea începe când două zâne scoţiene exilate din patria lor se trezesc în New York şi trebuie să se adapteze unei lumi bulversante care nu (mai) crede în zâne, unde până ce şi veveriţele au devenit cinice şi râd isteric de soarta lor.. Morag şi Heather descoperă uimite noul mediu, dar încearcă să se integreze. Află că nu sunt singure în marele oraş, şi conflictele cu zânele de toate naţionalităţile nu încetează să apară. Drumurile celor două se despart la un moment dat; Morag se împrieteneşte cu Kerry, o tânără frumoasă, dar singură, ce suferă de boala Crohn; Heather rămâne cu Dinnie, poate cel mai jalnic, antisocial si supra-ponderal violonist din istoria umanităţii. Deşi au amândoi nişte probleme foarte grave la care mulţi s-ar gândi intens, Kerry este preocupată mai mult de completarea unui alfabet floral, iar Dinnie de faptul că are o chirie de plătit. Dar, de ce ei? Pentru că sunt cei doi oameni care le văd - deşi motivul pentru care ei au această capacitate rămâne un mister.
    Este o poveste amuzantă, dar care te ţine într-un suspans infernal, prizându-te de la prima pagină şi te ţine încătuşat cu multe porţii de râs până la ultima filă, lăsându-te la final cu senzaţia că ai revenit la acea fericire pe care unii oameni o consideră naivă, însă pentru alţii e raza de soare care îi trezeşte în fiecare zi.
    La finalul cărţii, a trebuit să îl aprob pe Neil Gaiman, cel care a făcut prefaţa acestei cărţi: sunt surprinsă că nu s-a regizat un film inspirat din această carte extraordinară, dar... există răbdare pentru cei care s-au îndrăgostit incurabil de această poveste, la fel ca mine.

2 comentarii:

  1. uuu sigur citesc aceasta carte scormonesc prin pungulita si mi-o cumpar :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie nu mi-a placut cartea. Ma asteptam la altceva cand am cumparat-o.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!